Pianist, conferențiar universitar, muzicolog
Aici: Carmen Manea – autobiografie
Despre Carmen Manea
Autor: Profesor Univ. Dr. SANDA HÎRLAV MAISTOROVICI
Născută la București în anul 1948, CARMEN MANEA a beneficiat de îndrumarea pianistică a unor pedagoge eminente precum Mira Ghișoiu, Gina Solomon, Viorica Zorzor și Muza Germani-Ciomac, în cadrul prestigioaselor instituții de învățământ bucureștene, Liceul de Muzică nr.1 și Conservatorul ,,Ciprian Porumbescu”. Anii de formare profesional-muzicală au modelat o personalitate de înaltă calitate, dovadă fiind drumul ascendent al carierei acestei strălucite discipole a învățământului pianistic românesc. Carmen Manea și-a început activitatea profesională ca profesoară la Liceul ,,G. Enescu”, accesând în anul 1993 un binemeritat loc în comunitatea universitară a Universității Naționale de Muzică București. Bogata activitate profesională a pianistei a însemnat șirul unor reale împliniri pe toate palierele.

În plan pedagogic a acompaniat și îndrumat pianistic mulți elevi, contribuind de asemenea la succesele unor violoniști de renume ai țării (Alexandru Tomescu, Liliana Ciulei, Paul Florin, Dan Vornicelu, Florin Ionescu-Galați, Cristian Fătu, Simina Croitoru).
Înregistrări video: Carmen Manea Romanați, pian, împreună cu fosta sa elevă, regretata Mirela Tomescu, vioară. Recital la Ateneul Român, Sala Studio, 1989: Partea I, Partea a II-a și Partea a III-a. Carmen Manea i-a fost profesoară Mirelei Tomescu din cl. I până la sfârșitul liceului, dar au continuat colaborarea artistică și după aceea.
Carmen Manea a obținut doctoratul (2002), devenind ea însăși evaluator în cadrul unor comisii de doctorat; a coordonat timp de 8 ani Catedra de pian general a Facultății de Compoziție, Muzicologie și Pedagogie Muzicală, a făcut parte din Senatul UNMB, a fost Directorul Centrului de educație muzicală și și studii postuniversitare implicându-se cu răspundere umană și maximă competență în bunul mers al procesului educativ din cea mai înaltă instituție de învățământ muzical a României. A fost invitată să facă parte din juriile unor concursuri naționale și internaționale, Impresii din copilărie, Melos – Mihail Jora, Brave claviaturi, Ion Dumitrescu (București); Paul Constantinescu (Ploiești); Clara Peia (Lugoj); în Italia: Stresa, Casale Monferrato, Isola di Capri, acompaniind deopotrivă elevi și studenți la prestigioase concursuri din țară (Suceava, Râmnicu-Vâlcea, Bucureşti, Ploieşti, Tulcea) şi peste hotare: Jeunesses Musicales (Bucureşti), Italia (Stresa, Vercelli, Isola di Capri, San Bartolomeo), Spania (Madrid) obținând cu aceste prilejuri diplome de onoare pentru acompaniament.


În tot acest timp, activitatea scenică s-a îmbogățit prin susținerea de recitaluri de pian și muzică de cameră în toate marile orașe ale României, dar și în străinătate: Iugoslavia (1970), Italia (1988, 1991, 1992, 1998, 2008), Franţa (1992, 1993), Spania (1993), Grecia (1995), Elveţia (1995 și 1997). Ca solistă a colaborat cu orchestre dirijate de Grigore Iosub, Ludovic Baci, Constantin Petrovici, Corneliu Dumbrăveanu, Iosif Ion Prunner; a susținut recitaluri cu violoniștii Gabriel Croitoru și Simina Croitoru și cu soprana Alina Bottez.
Carmen Manea – Catalogul Festivalului Internațional Chopin 200, București, 2010


Carmen Manea nu a neglijat nici domeniul științific al activității sale profesionale: a publicat la Editura UNMB volumele: Aspirația plenitudinii în creația chopiniană (2006), Eternul Chopin (2008), La pian cu Frédéric Chopin (2010), Franz Liszt – Regele Soare al pianului (2011) colaborând în calitate de co-autor la volumele dedicate maeștrilor Vasile Iliuț, Petre Crăciun și Nicolae Coman. Membru al Uniunii Compozitorilor și Muzicologilor din România (la secția de Muzicologie) și al Uniunii de Creație Interpretativă a Muzicienilor din România, Carmen Manea a susținut conferințe la Sala Dalles dar și peste 60 de comunicări la simpozioanele din UNMB. Timișoara, Târgoviște, Târgu-Jiu, a publicat articole și cronici în revistele Ramuri, Naţiunea, Muzica, Actualitatea muzicală, Musicology Today, Axioma, Acord, Bocșa culturală, Ziarul Ploieștii, Ziarul Prahova, Allgemeine Deutche Zietung. În anul 2018 a fost distinsă cu Premiul de excelență al revistei Actualitatea Muzicală pentru cronici la concerte și recitaluri.

Cărți publicate:
Aspirația plenitudinii în creația chopiniană, Editura Universității de Muzică București, 2006
Eternul Chopin, Editura Universității de Muzică București, 2008
La pian cu Frédéric Chopin, Editura Universității de Muzică București, 2010
Franz Liszt – Regele Soare al pianului, Editura Universității de Muzică București, 2011

Dintre articolele publicate:
Akademos 2/2010. Aniversări 2009, Coord. colecție Tatiana Noia. Responsabil număr Carmen Manea, Editura Universității de Muzică București, 2010
AkadeMusica 4. Modele umane și repere profesionale, Volum alcătuit și îngrijit de Carmen Manea și Tatiana Noia, Editura Universității de Muzică București, 2012
AkadeMusica 5. Pianistica și pedagogia românească, Volum alcătuit și îngrijit de Carmen Manea și Tatiana Noia, Editura Universității de Muzică București, 2012
AkadeMusica XIII. Studii de estetică, stilistică și pedagogie muzicală (II), Volum alcătuit și îngrijit de conf. univ. dr. Carmen Manea și conf. univ. dr. Tatiana Noia, Editura Universității de Muzică București, 2017
Carmen Manea – interpretări pianistice disponibile online
Concursul Bravo Bravissimo, Modena- Italia, împreuna cu Simina Croitoru, 1998
Mazurca op. 67 in la min. de Chopin – la festivalul Chopin, pe scena UNMB, impreuna cu violonistul Gabriel Croitoru, 2010
Mozart Violin and Piano Sonata in E minor K.304 – 1st Movement, 2011 – Carmen Manea, pian, Daniela Curcan, vioară, U.N.M.B.
Dintre materialele scrise despre foști profesori:
Carmen Manea: Portret de pedagog – Gina Solomon
Carmen Manea despre Mira Ghișoiu
Carmen Manea despre Muza Ghermani-Ciomac
Materialul biografic inclus este cel primit de la Prof. Carmen Manea sau disponibil pe internet în ianuarie 2021.
Ultima actualizare pagină 3 iulie 2022.
Paginile acestui site web sunt protejate de licența Creative Commons Attribution: puteți copia și refolosi materialele, cu condiția de menționa ca sursă acest site web (ginasolomon.com) . Va mulțumim.