Ce am învățat și reținut din lecțiile Ginei Solomon

Când am început să studiez pianul sub îndrumarea unui experimentat pedagog ca profesoara Gina Solomon, care se distingea printr-o autoritate bine înțeleasă, prin tact și mai ales prin darul de a se face respectată și îndrăgită de elevii săi, am înțeles cât de interesante erau obsevațiile Dumneaei legate de studiu și m-am străduit să reușesc a-mi înlătura anumite greșeli și de a mă elibera de acea enervantă crispare sau de mișcări inutile în cântatul la pian.

Departe de a fi ajuns la o impecabilă tehnică pianistică, precum cea a unui virtuoz, școlarizarea mea, începută mai târziu în mod sistematic, grație ajutorului oferit cu multă generozitate de profesoara Gina Solomon, prin munca Dumneaei de migală depusă în timpul orelor de pian, am putut să ajung a fi utilă în profesia mea de pianist acompaniator. Apreciez acum cu multă admirație pe acei profesori care, încă de la început, au în lucrul cu elevii o preocupare specială “a punerii corecte a mâinii în pian” și pretind elevilor ca în egală măsură cu exercițiile de tehnică ce li se dau conform programei școlare, să cânte piesele corect învățate, cu trăire, muzicalitate și sensibilitate, dar și exemplificându-le totodată.

Trebuie știut că toți marii pianiști au parcurs și importante etape de lucru asupra tehnicii, care în nici un caz nu poate fi neglijată! Da, vorbind despre “monștrii sacri” instrumentiști, cum au fost Arthur Rubinstein, Vladimir Horowitz, sau fenomenalul Sviatoslav Richter, criticii muzicali, atât de importanți pentru noi, au explicat că pianul sau vioara lui David Oistrah, ori violoncelul lui Mstislav Rostropovich, în timp ce cântau, “nu mai erau doar instrumente care prindeau doar glas”, ci “se metamorfozau într-o materie însuflețită a eternului frumos estetic”.

La aceștia, într-adevăr, spunea Gina Solomon, marele secret al artei nu se afla în impecabila lor tehnică de înaltă talie, ci în modul în care puteau să conducă melodia, ritmul și nuanțele.

Ca profesor serios, bine pregătit și conștient de răspunderea ce o are față de elevii săi, cele două probleme de importanță capitală (tehnica și interpretarea sensibilă, muzicală și cu trăire), pe care a știut să le îmbine și cu succes să le rezolve în cariera de eminent pedagog Gina Solomon, au demonstrat răbdarea și priceperea Dumneaei de a obține de la elevi, printr-o muncă stăruitoare, să-și formeze un sunet de calitate în tușeul lor, care să le asigure o cât mai artistică interpretare.

Am rămas cu multe lucruri valabile în urma studiului pianului cu profesoara Gina Solomon, asupra cărora am meditat și de a căror importanță m-am convins, însușindu-mi-le. Trebuie mai întâi să înțelegi, spunea Gina Solomon, cum să lucrezi la o piesă muzicală aleasă pentru a ajunge să o înveți și să o stăpânești atât de bine încât, interpretând-o, să fii capabil de a insufla și a trezi în cel care te ascultă starea de încântare, de bucurie și plăcerea de a te asculta.

În mod obligatoriu, cum recomanda Gina Solomon, mai întâi începi prin a descifra lucrarea în scopul de a-i sesiza alcătuirea: care sunt părțile ei principale, din ce fraze se compune discursul muzical, cum este începutul, și unde sunt culminația și relaxarea frazelor, prin ce suport armonic este susținută linia lor melodică, prin ce se deosebesc aceste fraze, și în ce modalitate a înțeles creatorul ei să concluzioneze acest discurs. Totodată, trebuie să observi că între părțile ei, firul conducător de la început (tema sau temele) se modifică, își îmbogățesc conținutul, se dezvoltă sub aspect melodic și armonic, devin mai complicate, ba chiar “conflictuale” și în final sfârșesc prin a reveni de unde au plecat, în auzul tău interior născându-se impresia definitivă asupra a ceea ce ai descifrat. Și este important ca impresia ta să te convingă într-atât încât tu ca interpret să îi strecori în suflet și celui care te ascultă interesul pentru a-și îmbogăți sufletul cu cea mai nobilă dintre categoriile estetice, care este frumosul în sensul lui inițial.

Ție ca elev-interpret desigur ți se stârnește curiozitatea de a asculta piesa aleasă în tălmăcirea interpreților consacrați, de care azi poți lua lesne cunoștință. Este un moment important, care îți trezește dorința de a ajunge să reușești a fi în stare, pe măsura propriilor posibilități, să interpretezi și tu sensibil și cu trăire piesa respectivă. O audiere de acest fel te încurajează, dar te și obligă, și te îndatorează față de îndrumătorul tău mai întâi, să-ți organizezi în așa fel studiul încât să nu te abați de la tot ce ți s-a spus și ți s-a explicat.

Lămurindu-te cu ceea ce trebuie să faci ca să dai și tu viață piesei, te mai poți întreba: “oare nu cumva, respectivii interpreți consacrați au avut uriașul succes la public și datorită compoziției interpretate de ei?” – desigur. Și atunci? Îți apare dintr-o dată dorința de a cunoaște viața compozitorului, cum s-a petrecut devenirea lui, cine i-au fost mentorii, cum s-a format, ce perioadă istorică a traversat, și care a fost destinul său. Imediat, tu, ca elev căruia îți place să te informezi, îți procuri cartea cu biografia compozitorului în cauză, care îți va face dezvăluiri utile, îmbogățindu-ți cunoașterea.

Astfel, după descifrarea partiturii, și după ce s-au consumat momentele teoretice ale însușirii și aprofundării piesei muzicale recomandată spre studiu, începi etapa practică a lucrului tău, pus în slujba unei tălmăciri oneste, adică a respectării “ad literam” a partiturii, privind tempoul, termenii agogici și de expresie și o serie de alte semne din partitură, care folosesc în interpretare, cum ar fi: “legato”, accentele melodice, frazarea, etc.

Trecând la etapa de lucru asupra tehnicii pianistice, cum se știe, îți exersezi pasajele ce apar în textul muzical (de note duble, octave, acorduri, sau succesiuni de note aflate în cadrul unor game), respectând digitația stabilită, lucrând degetele în tempouri treptat executate de la rar la repede, articulându-le moderat (dar asta numai în timpul exersării lor și în nici un caz atunci când se ajunge la interpretarea piesei!). De asemenea, pentru a lega succesiunea între note și a obține sunete clare și de consistență, în toate nuanțele, se lucrează degetele folosind atacul în legato, urmărind atunci ca brațul să conducă mâna, aceasta ramânând în formatul ei ideal, firesc și relaxat, fără ca nimic din ceea ce compune aparatul pianistic să nu se afle în stare de înțepenire, și nici de agitație, făcând mișcări în plus, inutile, adică în braț să nu se simtă senzația de a fi în plutire, deasupra, ca atunci când atacul degetelor nu este făcut până în profunzimea clapelor și cu greutatea transmisă de braț, atac fără de a cărei activare promptă a degetelor, generează un sunet superficial, neconsistent, de parcă armonicele ar fi dispărut în neant și ar fi devenit incapabile să mai aibă culoare și să susțină interpretarea sensibilă a elevului pianist.

De la începutul studiului piesei, se are în atenție a se fixa digitația, iar dacă nu se potrivește mâinii, în caz că este prea mică, se alege alta, și se fixează notarea ei pe partitură. Prin repetările din timpul lucrului, de la sine, piesa se memorizează. Se va cânta mai întâi pe părți, cu frazările corect realizate și discursul muzical perfect însușit, condus ca și cum ai avea o rostire tălmăcită a limbajului sonor al clapelor acționate, cu alte cuvinte, să faci pianul “să vorbească”,  dezvăluindu-ți simțirea și ideile inspirate de partitură, dar bineînțeles, fără a fi fost omisă din studiul tău și munca asupra obținerii sunetului de calitate pe care, dacă reușești să îl obții în toate nuanțele, te cucerește pe tine însuți,  îți dă o siguranță și te face să-ți înlături orice fel de emoții neconstructive de care eventual ai putea fi dominat, simțindu-te în timp ce cânți, a fi chiar tu autorul respectivei lucrări muzicale pe care ai studiat-o, cum glumea Gina Solomon, “pe dinănuntru și pe dinafară “.

Nu uit și chiar pot rememora în auz calitatea sonoră a frazelor și motivelor din repertoriul meu, pe care profesoara Gina Solomon mi le exemplifica, urmărind să-mi insufle mai ales răbdarea de a ajunge prin lucru atent și meticulos, să mă debarasez de obișnuința de a cânta fără ca degetele să fie “educate” sau nedetașate (ca senzație) de poignet și brațul relaxat, care transmite greutatea necesară atacului asupra clapelor și influențează obținerea unor sunete calitative, bine conturate în orice nuanță, având desigur în atenție, în mod obligatoriu, să fie respectate toate valorile lor de note, în timpul prezentării discursului muzical. Impresia ce mi-o lăsa după exemplificare era: parcă ar fi avut arcuri în degete și o siguranță în atacul clapelor, din care rezulta un sunet bine conturat, “cu vârf “, generos în orice nuanță, “cald” și elegant condus spre celelalte. Vorbind în continuare despre piesa dată spre studiu, în final aceasta se va cânta mai întâi pe părți, iar apoi se va interpreta “cap-coadă”, având libertatea din partea mentorului tău să o cânți după simțirea, trăirea și inspirația proprie, dar fără nici o abatere, cum spunea Gina Solomon, de la indicațiile compozitorului, acest lucru fiind o datorie morală a interpretului.

Simțeam multă bucurie la ivirea momentului când terminam de studiat piesa dată spre lucru de profesoara Gina Solomon, și o prezentam în primă audiție. După ce se termina audierea, Dumneaei făcea unele observații și mă încuraja, dându-mi o altă lucrare muzicală spre studiu.

Rămân pentru mine neuitate momentele în care profesoara Gina Solomon îmi relata despre talentele ce se afirmau în acea perioadă și mă îndemna adesea să asist la audițiile colegilor mei foarte dotați, dar și să frecventez sălile de concert, când erau programați interpreți instrumentiști români ori de peste hotare, sau când avea loc Festivalul Internațional George Enescu. Îndemnul Dumneaei pe care l-am urmat, mi-a fost extrem de util, și pe lângă faptul că ceea ce am ascultat mi-a umplut sufletul de încântare și multă admirație, a însemnat pentru mine un imens imbold și mi-a amplificat interesul pentru studiul la pian, pe care am înțeles că nu trebuie să îl efectuez oricum, după propria-mi dispoziție și fantezie, și că pentru a obține rezultatele scontate, el se impune să fie susținut, având permanent atenția trează, neomițând nici o importantă etapă de lucru, și fiind desigur în concordanță cu îndrumările primite la lecțiile de pian.

În multe rânduri, profesoara Gina Solomon mi-a vorbit elogios despre prestigioșii pianiști români: Clara Haskil, Dinu Lipatti, Valentin Gheorghiu și Dan Grigore, pe atunci aflat la debutul carierei sale, Gina Solomon exprimându-si dorința dar și certitudinea că vor apărea cărți biografice mai detaliate ale acestor excepționali pianiști, din care să aflăm date interesante despre munca asiduă dedicată pianului și despre concepția lor asupra interpretării și tehnicii pianistice, pentru a servi ca model tinerilor pianiști talentați din liceele de muzică și Conservator, care în timp s-au confirmat și ei, după cum se cunoaște. Mărturisesc că mi-au fost binevenite și de real interes aparițiile de carte despre pianistul Dinu Lipatti: cea a profesorului Prof. univ. Dragoș Tănăsescu, „Dinu Lipatti – viața în imagini”, Editura Muzicală a Uniunii Compozitorilor, 1962, și cartea profesoarei Carmen Păsculescu-Florian, „Vocație și destin – Dinu Lipatti”, Editura Muzicală, București, 1986. De mare utilitate și foarte interesantă, mi-a fost recomandată lucrarea pianistului maghiar Joszef Gat (fost student al lui Béla Bartók), “Technique of piano playing” (1956, tradusă în mai multe limbi). Dintre evocările profesoarei Gina Solomon, am mai reținut pe pianista de notorietate internațională Marguerite Long, care a concertat și în România împreună cu violonistul Jacques Thibaud și violoncelistul Pablo Casals. Această pianistă, care avea o interpretare de mare sensibilitate și o tehnică impecabilă, definea tehnica pianistică – ȘTIINȚA PIANULUI. Profesoara Gina Solomon îmi cerea prin exemplele date să înțeleg că munca la exerciții și studii cu caracter tehnic, realizată cum trebuie, este foarte importantă în activitatea oricărui pianist, atât în etapa dezvoltării aptitudinilor sale, cât și când a ajuns la un stadiu înaintat, când trebuie totuși să își mențină permanent nivelul de virtuozitate dobândit.

După anii care au trecut, și distanțându-mă tot mai sever de tinerețe și de timpul când exersam la pianul Blüthner din sala în care lucra profesoara Gina Solomon cu elevii, îmi apar amintirile cele mai plăcute și figura autoritară dar nespus de bună a profesoarei Gina Solomon, care și-a iubit elevii (aș putea spune, ca pe proprii fii), și a contribuit substanțial și cu multă dăruire la formarea profesiei lor alese și prilejuitoare de bucurii.

Îmi doresc să știu că sufletul cu totul special al profesoarei Gina Solomon nu a dispărut, dăinuind și în vremurile noastre aspre, severe, ca un înger din ceruri trimis, care încă ne ocrotește, ne veghează și ne înseninează gândurile.

Manuela Terescu

București

8 februarie 2021

Elevă a Ginei Solomon între 1959-1964 la Liceul de Muzică Nr. 1 din București

Înapoi la meniu

Ultima actualizare pagină:  30 octombrie 2021

Paginile acestui site web sunt protejate de licența Creative Commons Attribution: puteți copia și refolosi materialele, cu condiția de menționa ca sursă acest site web (ginasolomon.com) . Vă mulțumim.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s