Prin deceniul 7 al secolului trecut, în preajma unui examen-concurs pentru postul de asistent la Catedra de acompaniament-pian principal, am ajuns, introdusă de colega mea Manuela Popescu-Terescu, la profesoara Gina Solomon. Manuela mi-a vorbit în termeni extraordinar de admirativi despre pedagogul excepțional care era Gina Solomon, mi-a transmis cum doamna dorea să mă cunoască [eram deja o profesoară cu rezultate deosebite la catedra de pian a Liceului Enescu]. Fiind și în preajma unei încercări, am dat curs invitației, poposind într-o seară în oaza de muzică aflată în spatele Pieții Unirii. M-a întâmpinat o doamnă puternică, autoritară, dar plină de caldură și idei .
Trebuia să pregătesc într-un timp foarte scurt acompaniamentul Concertului pentru vioară de Brahms, liedul Regele ielelor de Schubert, liedul Aux damoyselles paresseuses d’escrire à leurs amys de Enescu și o lucrare solo – Sonata op. 27 nr. 2 de Beethoven. Menționez că piesele de acompaniament trebuiau foarte bine știute, întrucât întâlnirea cu partenerul, violonistul și baritonul [bine că am aflat că era bariton și nu soprană, sau altistă] trebuia să se petreacă prima dată chiar în examen!! Dintre toate lucrările, problema cea mai mare o reprezenta liedul de Schubert, cu rafalele sale de octave repetate diabolic, până la extenuarea pianistului. Adăugând că mâna mea nu cuprindea nona, pentru a sta comod pe octave, încercarea putea fi sortită eșecului sau oboselii cronice, temuta crampă musculară profesională.
Doamna Solomon a evaluat rapid impasul și mi-a dăruit o soluție tehnică genială: pentru repetarea obsesivă a trioletelor de octave mi-a sugerat plasarea formei de octavă pe locuri diferite ale aceleiași clape, mâna avansând spre interiorul claviaturii, apoi revenind la poziția inițială. În acest mod, mâna căpăta elasticitatea unei feline mari, gata de pradă, uitând de clapa capcană și închisoare, zburdând liber spre capac și înapoi, lăsând brațului frenezia trepidantă a trioletelor schubertiene, aducând pianistul la incandescența poemului lui Goethe, adusă la perfecțiune de un compozitor de numai 17 ani. Am evocat acum această amintire exact cu frenezia cu care mi-a fost predată, pliată pe extraordinara pagină de acompaniament, poate unică în istoria liedului.
Am revenit în altă seară și cu finalul din sonata de Beethoven, aflând și aici trucuri de mișcare pentru octave frânte sau arpegii, doamna Solomon dirijând mișcarea brațului din umăr, care determina atacurile degetelor, devenite doar vâslașii supusi ai comandamentului corabiei.
Am performat acceptabil la examen, dar postul s-a anulat între timp. Abia după schimbările din 1989 am reușit să intru prin alt concurs la aceeași catedră în 1992 [după o carieră de 20 de ani ca profesor la Liceul Enescu] și am rămas ca lector universitar până în 2008, anul pensionării. Între timp, am obținut titlul de Doctor în Muzică cu lucrarea Rezonanțe lirice universale în liedul românesc, o frescă analitică a 400 de lieduri bazate pe poezii franceze, germane, spaniole, italiene, ruse, sefarde, maghiare si aromane. Acum, la pensie, am tipărit două metode destinate copiilor începatori, cu ilustrații proprii: Primul meu pian și Do,re,miau, și am îngrijit apariția unor lieduri de Enescu, Lipatti, Capoianu, Ion Dumitrescu și Dan Mizrahy, în cadrul editurii Grafoart. Amintirea pedagogului Gina Solomon rămâne un reper în evoluția mea pianistică și profesională, constituind și acum un imbold pentru diversificare și energizare.
CAMELIA PAVLENCO
28 ianuarie 2021
București
Ultima actualizare pagină: 28 ianuarie 2021
Paginile acestui site web sunt protejate de licența Creative Commons Attribution: puteți copia și refolosi materialele, cu condiția de menționa ca sursă acest site web (ginasolomon.com) . Vă mulțumim.
Gina Solomon 